Biografie

Să începem aşa… Tudor Gheorghe este (cel mai mare) cântăreț, compozitor și actor român. S-a născut la 1 august, 1945, în comuna Podari, județul Dolj. Tinereţea nu i-a fost uşoară, tatăl său fiind arestat și deținut politic la Aiud.

Din cauza credinţei, tata a fost condamnat la închisoare vreo 22 de ani, de unde a ieşit mai credincios, după aproape șapte ani. Închisoarea tatei m-a întărit şi pe mine, deşi pare ciudat. Am rămas la intrarea în adolescenţă fără tată, aruncat pe drumuri într-un fel. Şi atunci trebuie să înveţi să supravieţuieşti. Nu fizic, pentru că la vârsta aia nu se punea problema. Trăiau copiii săraci, fără doar şi poate. Fiind la ţară, ne urcam în pom primăvara, odată cu corcoduşele sau cireşele şi coboram toamna cu nucile şi cu gutuile. Nu era o problemă să te hrăneşti. Problema spirituală era cea mai gravă. Pentru că puteai să te pierzi altfel, dacă nu aveai o încredere, dacă nu credeai în ceva, intrai într-o stare pe care azi o numim depresivă. Te blegeai, aşa ziceau ai mei.

A studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova, astăzi denumit Colegiul Național Carol I, apoi a urmat cursurile Institutului de Teatru din București, absolvind în 1966.

Când am intrat la Institut, tata era în închisoare. Iar eu trebuia să completez un dosar, să declar acolo ce sunt părinţii. Şi a învăţat-o cineva pe mama să dea divorţ. Şi ea a făcut asta, bineînţeles formal. Şi uite nici nu îmi mai amintesc dacă s-au mai căsătorit după aia. La dosarul de admitere am scris că am doar mamă. Că tata a plecat de acasă şi i-am pierdut urma.

În 1966 s-a angajat la Teatrul Național din Craiova. A debutat pe scenă în rolul paznicului tânăr din „Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu. Până la adevărata afirmare, care a urmat peste câțiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca „Visul unei nopti de iarnă” de Tudor Muşătescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.

În 1969, dupa trei ani de studiu asiduu, a ieșit la rampă cu primul său recital,”Menestrel la curțile dorului”, cu poezia poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. După alți doi ani de studii aprofundate, făcute la Institutul de folclor din București a urmat al doilea recital – „Șapte balade”. Din 1969, anul primului recital și până în 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai puțin de 22 spectacole de muzică și poezie.

În 1992 Tudor Gheorghe susține primul spectacol după revoluție, numit „Cîntece cu gura închisă”. A revenit pe scenă în 1998, și din 1999 a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei românești” în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu. Succesul, cariera și evoluția lui Tudor Gheorghe pot părea „venite de la sine”, dar în spatele uriașului succes se găsesc ani de muncă înverșunată şi studiu intens. În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a întîmpinat foarte multe opreliști din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la revoluție. I-au fost cenzurate, totodată, spectacolele, represiunea culminând în anul 1979, când spectacolul „Pe-un franc poet”, pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră. După revoluție, maestrul a revenit în forță.

Astăzi Tudor Gheorghe își continuă cariera începută în 1966, susținînd în continuare recitaluri în țară și străinătate și interpretînd roluri pe scena Naționalului craiovean.

„De fiecare dată cînd îl ascult – și asta se întîmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românescă – populară și cultă – poate mișca munții.(…) Problema mea, inhalînd prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stapînesc o lacrimă de dragoste, admirație și mîndrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup.” Marin Sorescu (1988)

„Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală și asta explică cum a putut să îndeplinească raptul fară a trezi bănuieli, pentru că atît cît îi știm, bătrînii lăutari cad la bănuială cînd sunt fotografiați pe hîrtie. Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a „Mioriței” și niște cîntece haiducești cum nu mai aflasem( …) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce priveste comorile noastre folclorice ca acest tînăr și neîntrecut actor din Craiova.” Eugen Barbu (1971).