Concert Tudor Gheorghe – „DEGEABA 30” la Brașov

Publicat de pe data de iulie 1, 2019

Tudor Gheorghe revine pe 25 noiembrie cu un nou spectacol pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov. Spectacolul reprezintă „strigătul de disperare al unui întreg popor batjocorit de noua nomenclatură a comunismului cu faţă capitalistă, într-un timp istoric numit eufemistic tranziţie”.

„DEGEABA 30” este, probabil, cel mai complex, cel mai complet şi cel mai dramatic mesaj social exprimat pe o scenă de la revoluţie încoace. El are la bază un concert mai vechi al lui Tudor Gheorghe, intitulat „Mie-mi pasă”, realizat în memoria martirilor de la Timişoara şi a tuturor victimelor revoluţiei din decembrie 1989.

Să reflectăm şi să reacţionăm în consecinţă, dacă suntem vii.

Dostoievski spunea: „Cât eşti viu, totul e în puterea ta”. Ne-au biruit oare grijile, nevoile, oboseala, dezamăgirea? Am făcut întotdeauna ce trebuia? Numai alţii sunt de vină? Atunci degeaba ne mai numim oameni, că nu suntem demni de acest nume. Ne-am slăbănogit, cu toată deşteptăciunea şi vorbăria de paradă… Facem umbră pământului degeaba?! Tudor Gheorghe are speranţa că cineva va învăţa din greşelile noastre. Aşadar, n-ar fi chiar degeaba!

Preț bilete – 150 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.